Farmacie

În structura organizatorică a spitalului funcționează Farmacia cu circuit închis, ca secție fără paturi, prin care se asigură asistenţa farmaceutică cu produse medicamentoase pentru bolnavii internaţi, precum şi pentru ambulatoriu în cadrul programelor naţionale de sănătate (diabet, hemofilie, amiotrofie spinală musculară, scleroză tuberoasă, sindrom de malabsorbție și diaree cronică la copil, mucoviscidoza, astm, program de anestezie și terapie intensivă).
Farmacia este autorizată să-și desfăşoare activitatea în conformitate cu Regulile de bună practică farmaceutică și a legislației în vigoare, cu personal de specialitate compus din farmacist-şef, farmacişti, farmacist clinician, asistenţi medicali de Farmacie și îngrijitoare de curațenie, potrivit programului de lucru zilnic, inclusiv în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.
Pentru siguranța pacienților, sunt achiziționate, medicamente şi produse autorizate/notificate de punere pe piaţă, numai de la furnizori autorizați de Ministerul Sănătății, conform legislației în vigoare. De asemenea, sunt verificate elementele de siguranţă şi autenticitatea medicamentelor ce prezintă cod unic de identificare înregistrat în Sistemul Național de Verificare a Medicamentelor.
Produsele medicamentoase achiziționate asigură necesarul potrivit solicitărilor medicilor prescriptori, pentru a rezolva în mod eficient și cu promptitudine, problemele de sănătate ale tuturor pacienților aflați în evidență. Sunt asigurate condiţii adecvate pentru recepționarea calitativă și cantitativ-valorică, depozitarea, prepararea, pregătirea, eliberarea și distribuirea medicamentelor și dispozitivelor medicale din unitatea farmaceutică către secțiile spitalului. Spațiul de lucru este dotat corespunzător cu mobilier, echipamente, aparatură și veselă, care fac posibilă desfășurarea în bune condiții a activităţii specifice. Farmacia prepară medicamente personalizate la receptura unității, după formule magistrale și oficinale (pulberi divizate, supozitoare, picături nazale/auriculare, mixturi, unguente, creme, paste pentru aplicații locale, preparate pentru badijonaj, pentru gargara și/sau pentru alte aplicații locale). Personalul angajat al farmaciei este nominalizat astfel:

Echipa farmacisti

Rotar Gabriela Monica
- Farmacist șef
- Farmacist primar

Țoghe Alina
- Farmacist clinician
- Farmacist specialist

Canciu Denise
- Farmacist
- Farmacist primar

Butucă Anca
- Farmacist
- Farmacist primar

Echipa de asistente

Baicu Camelia Maria - Asistent medical de farmacie PL PR
Luca Dana - Asistent medical de farmacie PL PR
Pătru Alina Mihaela - Asistent medical de farmacie PL PR