Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu

Compartiment Primire Urgențe

Compartimentul de Primire Urgenţe (C.P.U.) a fost înfiinţat în structura Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu în anul 2006, prin programul de reabilitare a asistenţei medicale de urgenţă – Programul REMMSY şi a început să funcţioneze în anul 2008.

Anual, în C.P.U. sunt peste 22.000 de prezentări de pacienţi care necesită consult de urgenţă.

Adresa: str. Gheorghe Bariţiu , nr. 1-3
Tel: 0269/224001; 0269/230260
Fax: 0269/224006
E-mail: secretariat@pediatriesibiu.ro, cpurgente@pediatriesibiu.ro

Servicii medicale:

Compartiment primire urgente

Compartimentul de Primire Urgenţe asigură asistenţa medicală permanentă de urgenţă pacienţilor în vârstă de până la 18 ani aflaţi în stare critică din judeţul Sibiu şi judeţele limitrofe.

În cazurile în care pacientul necesită transfer de urgenţă la un spital cu grad de competenţă mai înalt, personalul din cadrul C.P.U iniţiază procedurile de transfer interclinic, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Compartimentul are următoarele spaţii:

  1. Triaj şi înregistrare
  2. Salon resuscitare şi stabilizare
  3. Salon tratamente imediate (cazuri critice)
  4. Salon supraveghere
  5. Salon tratamente minore
Simplificând la maximum, activitatea în C.P.U. constă în:

TRIAJUL: la prezentarea în urgenţă veţi întâlni o asistentă care vă va întreba despre motivul prezentării şi va determina anumiţi parametri funcţionali cum ar fi saturaţia, tensiunea arterială, frecvenţa cardiacă şi respiratorie, temperatura, greutatea; în funcţie de acestea, copilul este încadrat într-o categorie de triaj, astfel încât să beneficieze de cea mai bună asistenţă medicală de urgenţă şi în cel mai scurt timp posibil.

ÎNREGISTRAREA: orice pacient care este asistat medical în urgenţă trebuie să fie înregistrat în sistemul informatic al spitalului. Se vor solicita nume, prenume, CNP, adresă şi informaţii cu privire la medicul de familie. Este obligatoriu ca pacientul pediatric să fie insoţit de un aparţinător adult care să semneze acordul informat al pacientului pentru investigaţiile efectuate (analize, radiografii etc.)

ASISTENŢA MEDICALĂ: în funcţie de clasa de triaj în care aţi fost încadrat veţi fi preluat de către un medic şi o asistentă medicală din personalul propriu al secţiei.

Există priorităţi în acordarea asistenţei medicale?

Compartiment primire urgente• Este posibil să observaţi că alţi pacienţi, unii sosiţi după dumneavoastră, sunt preluaţi şi trataţi cu prioritate. Aceasta nu înseamnă că nu acordăm importanţă bolii dumneavoastră, ci faptul că celălalt pacient necesită îngrijiri medicale mai rapid, fie din cauza stării lui actuale, fie din cauza faptului că boala de care suferă poate determina o agravare rapidă.
• Vi se vor oferi în mod regulat informaţii cu privire la investigaţiile care s-au făcut şi tratamentul pe care îl primeşte copilul dumneavoastră. Dacă aveţi neclarităţi, nu ezitati să ne întrebaţi.
• Dacă starea copilului dumneavoastră se înrăutaţeşte sau dacă apar simptome noi, vă rugăm să anunţaţi medicul sau asistenta care se ocupă de dumneavoastră pentru a putea lua măsurile care se impun.

Ce se întâmplă odată ce am ajuns în Compartimentul Primire Urgenţe?

• Veţi fi consultat de către un medic pediatru sau un medic de medicină de urgenţă. Acesta vă va întocmi o fişă de consultaţie şi va stabili un plan de investigaţii şi tratament pe care îl va discuta cu dumneavoastră.
• În cazul în care este necesar pentru stabilirea diagnosticului, la indicaţia medicului curant şi cu acordul dumneavoastră, un asistent medical va efectua diverse manopere medicale (recoltare de sânge, efectuarea unei electro-cardiograme, măsurarea tensiunii arteriale etc.)
• Unele afecţiuni necesită o observare prelungită sau un tratament de durată (câteva ore). În acest caz veţi fi informat şi veţi fi plasat într-un pat dintr-o arie de tratament corespunzătoare afecţiunii de care suferiţi.
• În cazul în care medicul pediatru sau medicul de medicină de urgenţă consideră oportună internarea dumneavoastră în spital, acest lucru va fi discutat cu dumneavoastră.
• Există posibilitatea, deşi nu vă recomandăm, ca dumneavoastră să nu fiţi de acord cu examinarea, cu tratamentul sau cu internarea în spital. În acest caz va trebui să vă asumaţi, prin semnatură, această decizie. În aceste condiţii medicul examinator nu are obligaţia să vă prescrie tratament la domiciliu.
• Dacă, odată ajuns acasă, simptomele se înrăută-ţesc sau se modifică, vă sfătuim să vă adresaţi medicului dumneavoastră de familie sau să reveniţi în urgenţă.

Dotare:

Compartiment primire urgente• ABL800 flex
• Sysmex KX 21
• Reflotron Plus
• Cobas U 411
• Ecograf Fukuda Denshi UF 850 XTD
• Monitoare Philips
• Monitor triaj Philips
• Otoscop & Oftalmoscop
• Aparate aerosoli
• Sistem centralizat de oxigenoterapie şi aspiraţie
• Spirometru
• Lămpi pentru dezinfecţia aerului
• Injectomate
• Pompe perfuzie
• Masă resuscitare nou-născut
• Aparat ventilaţie Vela Viasys
• Aparat ventilaţie portabil Crossvent 3+
• Defibrilator Philips

Structură şi personal:

Compartimentul de Primire Urgenţe dispune de un număr de 9 paturi pentru spitalizarea de zi şi este structurat astfel:
• Triaj şi înregistrare
• Salon resuscitare şi stabilizare
• Salon tratamente imediate (cazuri critice)
• Salon supraveghere
• Salon tratamente minore

Șef Compartiment Primire Urgențe:
Dr. Șofariu Simona Paraschiva
– medic primar pediatru
– competență în ultrasonografie generală, asistență medicală de urgență
Medici Compartiment Primire Urgențe:
Dr. Mako Mărioara Aurica
– medic primar pediatru
– competență în ultrasonografie generală, asistență medicală de urgență
Dr. Sbârcea Maria Adela
– medic primar pediatru
– competență în ultrasonografie generală, asistență medicală de urgență
Dr. Laiu Elena Mădălina
– medic primar pediatru
– competență în ultrasonografie generală
Dr. Bunescu Valentina Daniela
– medic primar pediatru
– competență în ultrasonografie generală
Dr. Făgărăsan Tița
– medic primar pediatru
– competență în ultrasonografie generală
Dr. Ciolacu Teodora Geanina – medic specialist pediatru

Descarca: PERSONAL MEDICAL COMPARTIMENT DE PRIMIRE URGENTE